Campionii 2014-2015

1 234

La NEWSMD.MD unu aprilie a venit pe 19 martie.

« inapoi la toate stirile

Președintele FC Milsami a reacționat la "pamfletul" site-ului www.newsmd.md pe pagina s-a de FACEBOOK:

"Astăzi, împreună cu dumneavoastră am asistat la un show mediatic dirijat de un portal de știri, newsmd.md, care a publicat un pamflet, în care se spune că soția mea ar fi declarat că intenționez să închid proiectul FC Milsami. Doar că, dacă vom privi atent, vom vedea la finalul articolului specificat cu text mărunt: "Simțul umorului este binevenit" . În acest fel, autorul lasă să se înțeleagă că articolul nu este nimic altceva decât rodul imaginației sale, iar sursa "sensației" este degetul jurnalistului, din care el a și supt tot acest "umor".

În fine, până la Ziua Păcălelilor, 1 aprilie, nu a rămas atât de mult timp. Însă păcăliți au fost atât colegii jurnaliști, cât și cititorii. Această glumă de prost gust a fost preluată foarte masiv și de altă presă online, agenții de presă și chiar instituții media specializate în domeniul sportului. Cel mai grav însă este faptul că niciunul dintre redactori nu a depus efort să verifice această abracadabră! Nu voi încerca să le dau lecții jurnaliștilor, explicându-le elementele de bază ale meseriei.
Această declarație nu le este adresată lor.
Mă adresez jucătorilor și antrenorilor FC Milsami, pe care i-a insultat și umilit un pretins panfletist.
Dragi fotbaliști și antrenori, vreau să fiți siguri: tot ce este scris în acest articol - este delir, neadevăr, care vine să discrediteze imaginea clubului sportiv. Soția mea, interpreta Jasmin nu a făcut niciodată astfel de declarații. Jurnaliștii cunosc foarte bine că eu nu doar că nu intenționez să mă dezic de Milsami, ci din contra planific să deschid în cel mai apropiat timp Academia de Fotbal sub patronajul FC Milsami. Despre aceasta s-a declarat public și s-au scris articole în presă.
Repet: nu urmăresc scopul de a da o notă profesionalismului jurnaliștilor, care nu și-au pus întrebări: cum poți să deschizi Academia de Fotbal pe teritoriul bazei sportive a Clubului FC Milsami, închizând activitatea clubului?
Ei își fac treaba lor așa cum pot, în timp ce noi ne-o facem pe a noastră bine. Jucăm fotbal, dezvoltăm clubul, construim Academia și transformăm orașul Orhei în cel mai prosper oraș din țară.
Ne lăudăm cu realizări, ceea ce nu poate fi spus și despre cei implicați în mod diect în politica editorială a site-lui newsmd.md, dacă analizăm atent conținutul portalului.
Nu reprezint Ministerul Sănătății, dar aș vrea să previn instituțiile media serioase: boala de care suferă "balabolii" este contagioasă și periculoasă."

 

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Comentariul d-vostră: *

HTML-tag-uri nu sunt permise. Dacă doriţi să inseraţi un link pentru a posta dvs. - doar tip sau copia adresa link-ul dorit.
Numele: *
E-mail: *
Click to refresh image

Nu pot citi textul? Click pe imagine pentru a reînoi

Cele mai accesate știri

« Martie 2017 »
LuMaMiJoiViSiDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
13 iunie, 2015

O aniversare importantă în viaţa clubului de fotbal orheian, bucuria ei fiind dublată de victoria istorică, obţinută de “Milsami” în Campionatul Moldovei şi accederea în Liga Campionilor! Detalii...

Clasament